Archive for martie 2013

Stadionul 1 Mai , Slatina

Povestea Stadionul 1  Mai din Slatina

 

Terenul de fotbal  din Slatina a apărut  încă de la începutul secolului, odată cu înfiinţarea  Societăţii Sportive Oltul Slatina. Era perioada când sporturile de echipa îşi făceau începuturile. Stadionul din Slatina , deşi găzduieşte manifestări sportive  încă din anii 1920, nu a fost o construcţie  propriu-zisă care să demareze la o anumită dată si să fie inaugurat la o perioadă  anume. Locul respectiv, nu era altceva decât  un teren viran pe care se trasau liniile de tuşă , se amplasau două porţi şi era suficient. Spectatorii stăteau în picioare iar un paravan  amenajat pe loc era locul unde se echipau jucătorii. Noţiunea de „Stadion” a părut mai târziu , odată cu tribunele şi vestiarele care erau construite din lemn. Periodic, s-au adăugat imbunătăţiri  în funcţie de cerinţele vremurilor.

Stadionul 1 Mai – anii 50 . ( foto Nelu Diaconu)

Pare greu de crezut dar Slatina , datorită  lui Mihail I.  Mihail, fondatorul A.S. Oltul Slatina , a fost printre primele oraşe  din sudul tării care au beneficiat de un teren de fotbal.  Pentru că era amplasat la marginea oraşului, terenul respectiv a fost numit „ Zăvoi „.

Este important de menţionat că amplasamentul terenului pe care s-au jucat primele meciuri este acelaşi  cu cel de astăzi, un lucru foarte rar. Primele evenimente sportive au avut loc în  anul 1924, anul în care s-au construit şi primele tribune, iar în anul 1930 „Stadionul Zăvoi” a fost omologat. Stadionul  era întreţinut de primărie. Fiind amplasat  în afara oraşului, locuitorii din jurul stadionului  ( strămoşii celor de astăzi ) furau lemnele de la tribună .Vă prezentăm mai jos două  adrese  a S.S. Oltul Slatina  prin care aceasta sesizează  primăriei furtul băncilor de la stadion, precum şi faptul că celeaşi persoane permite accesul  cailor  pe terenul „ Zăvoi”.

In anii 1970 , epoca tribunelor de lemn a apus. Au apărut tribunele din beton prevăzute cu gradene de lemn. Deşi nu a contribuit cu nimic notabil la istoria fotbalului românesc, Slatina va beneficia de un stadion modern. Pentru a  ajunge la forma de azi , stadionul 1 Mai , a suferit trei modificări radicale.

– Prima a fost  la începutul anilor 1970 când la Slatina a fost adusă Gloria Bârlad. S-a construit de la zero tribuna  întâi  iar tribuna a doua a fost demolată ( tribuna de la şosea ).

– A doua modificare a fost  în 1973 când  echipa Oltul Slatina a promovat  în Divizia B şi a devenit Dinamo Slatina.  In 1974 s-a dat  în folosinţă tribuna a II a şi peluza de la tabelă  în forma  în care se află şi azi.

Oltul – 1 august 1981. In cele din urmă , doar FC Olt a jucat la Scornicesti. Energia Slatiana a disputat partidele considerate acasă  la Piatra – Olt.

–  A treia modificare şi cea mai importantă  a fost la începutul anilor 1980, când stadionul a trebuit să găzduiască jocurile echipei  de Divizia A, noua echipă   fanion a judeţului ,FC Olt.  Tribuna  principală a fost refăcută total,  modificându-se aspectul şi  confortul atât la tribuna  întâi  cât şi la tribuna oficială, tot atunci a fost  amenajată parcarea din spatele tribunei oficiale , cea de-a doua peluză precum şi suprafaţa de joc înlocuită.  A fost inaugurat   în august 1982.

Oltul – 26 august 1982

Capacitatea stadionului 1 Mai este de 12.000 de locuri și este destinat în principal meciurilor de fotbal, dar se organizează aici și alte tipuri de competiții sportive, existând o pistă de atletism, precum și spectacole muzicale.  După revoluţie, băncile de lemn au fost înlocuite cu scaune din plastic. Pe stadionul 1 Mai din  Slatina , primele scaune au apărut în 2005

Fază spectacol pe stadionul 1 Mai . La inceputul anilor 1970, stadioul 1 Mai nu avea decât o tribună ( tribuna I ), tribuna a II a , nu era altceva decât un mal de pământ. ( imaginea este făcuta din spatele porţii de langă tabela de acum )

Fotografie făcută , aproximativ din acelaşi  loc, câti-va ani mai târziu. Secvente din partida Dinamo Slatina – Santier Naval Oltenit 2-0 ( Gungiu’56, Asaftei’80 )  disputată la 24 martie 1974

Vă prezentăm cele mai importante momente din istorie a stadionului 1 Mai din Slatina

28 septembrie 1924 . In numărul din 20 septembrie 1924 „ Gazeta sporturilor” anunţă un mare eveniment fotbalistic care va avea loc pe stadionul de la Aleea Oltului. Este vorba de meciul internaţional între Societatea Sportiva „Oltul” Slatina şi echipa bulgară „Levski” Sofia. A fost primul mare eveniment care s-a desfăşurat pe stadionul de pe malul Oltului.

Octombrie 1973. Echipa locală Dinamo Slatina susţine o partida amicală  împotriva echipei Dinamo Bucureşti. A fost pentru prima dată  când echipa bucureşteană  juca la Slatina. Stadionul a fost arhiplin cu mult timp înaintea începerii partidei. La Dinamo Bucureşti evoluau printre alţii: Mircea Lucescu, Radu Nunweiller, Cornel Dinu şamd.

12 Martie 1980 . La Slatina soseşte pentru prima dată   Steaua Bucureşti. FC Olt câştigă  partida cu 1-0. La echipa bucureşteană  evoluau printre alţii: Marcel Răducanu, Anghel Iordanescu, Ştefan Sameş şamd. Aducerea echipei din Scorniceşti la Slatina , a dat posibilitatea publicului slătinean să  vadă pe viu marii jucători ai vremii. De altfel până  în 1988 la Slatina era o adevărata  sărbătoare când soseau : Dinamo, Steaua, FC Argeş şi mai ales U. Craiova.

20 august 1982. Are loc prima partidă  pe noul stadion. Este vorba de meciul I.P. Aluminiu – Metalul Bucuresti 2-0. Marian Leta  de la gazde este autorul primului gol marcat pe noul stadion.

 12 octombrie 1983 . Federaţia Romana de Fotbal organizează la Slatina  întâlnirea internaţională  de fotbal dintre selecţionatele României şi Italiei ,0-1,  din cadrul preliminarilor Campionatului european de tineret. La italieni jucau printre alţii : Mancini, portarul Rampulla, Gianluca Vialli ( foto ), viitorul mare international  şi Giuseppe Galderisi ( Juventus Torino )

DSC02658

Oltul – 11 octombrie 1983

DSC01580

2 aprilie 1985. Stadionul 1 Mai din  Slatina găzduieşte  partida de fotbal dintre reprezentativele de tineret ale României şi Turciei scor 1-0 , gol marcat de Belodedici, din cadrul preliminariilor Campionatului european de tineret.

Sportul – 13 octombrie 1983. Cronica partidei Romania – Italia 0-1

DSC01595

12 august 1990 .Ultimul mare eveniment fotbalistic care a avut loc pe stadionul 1 Mai a fost partida de fotbal dintre U. Craiova si Steaua 1-1. Terenul din Craiova fiind suspendat organizatorii au ales ca loc de desfăşurare a partidei terenul din Slatina.

In anii 1980, pe stadion se organizau spectacole în care se jucau meciuri între selecţionatele artiştilor si sportivilor din localitatea respectivă. In imaginea de mai sus, îl vedem pe Rică Răducanu pe stadionul 1 Mai ( la poarta dinspre tabelă ), unul dintre cei mai mari portari pe care i-a dat fotbalul romanesc, încercând să apere loviturile de la 11 metri  ale foştilor jucători de la Dinamo Slatina.

Ziua recoltei –  31 octombrie 1976 – Slatina       („Fototeca online a comunismului românesc” ).

Universitatea Craiova pe stadionul 1 Mai  – 1974. Sus : Oprea, Stefănescu, Bădin, Boc, Bălan, Oblemenco . Jos: Tarălungă, Velea, Berneanu, Deselnicu, Ivan, Strâmbeanu

Publicitate

CS Alro Slatina

Olt .Fotbal de la A la Z

Oltul , deşi o zonă cu potenţial , nu a reprezentat decât foarte rar un loc in care sportul de performantă să constituie o prioritate pentru cei care trebuiau să-l susţină.  După anul 2000 , ca să le amintim pe cele mai recente,  nu mai puţin de cinci echipe şi-au întrerupt activitatea. Este vorba de : Oltul , Alprom , Constructorul , CSM  şi Alro Slatina. Pentru că este deja istorie vă  propunem o analiză a celei ce a fost CS Alro Slatina. O echipa ce va rămâne in amintirea suporterilor prin victoria de la Sotânga şi eliminarea Vasluiului din şaisprezecimile Cupei României..

Cine a fost C S Alro Slatina ?

In ediţia 2005–2006 fotbalul slătinean se confruntă cu un lucru inedit. Va fi reprezentat la nivelul diviziei C de două echipe: Oltul Slatina, aflată în proprietatea primăriei , retrogradată din divizia B la sfârşitul ediţiei 2004-2005 şi Alprom Slatina echipa întreprinderii cu acelaşi nume, campioana judeţeană care promovează  fără baraj în divizia C. Meciurile se disputa la aceeaşi oră, ambele echipe jucând pe teren propriu în aceeaşi etapă. Spectatorii sunt derutaţi, împărţindu-şi simpatiile între cele două echipe. După o ediţie 2005-2006 ratată din toate punctele de vedere, cele două echipe Aluminiu  şi Oltul Slatina fuzionează, rezultând Alro Slatina. Locul rămas vacant în urma fuziunii, precum şi câţi-va jucători este cedat lui F.C. Balş. Obiectivul stabilit de conducere este promovarea în divizia B.

Declaraţii care mai de care mai optimiste de ambele parţi. Reprezentanţii primăriei , bucuroşi că au scăpat de echipa, îndemnă  suporterii să susţină noua grupare rezultată  în urma fuziunii.. La 26 iunie 2006 are loc prima reunire a noii echipe . Conducerea tehnică este asigurată de foştii craioveni Gheorghe Ciurea ajutat de Marian Calafeteanu, partidele pe teren propriu se vor disputa pe stadionul „Metalurgistul”.

antr 2

Început dezastruos, trei antrenori într-un sezon

La 11 august 2006 , deşi porneşte favorită, noua echipă a oraşului  debutează cu înfrângere în fata echipei Unirea Costeşti.  Pentru statistică ,vă prezentăm echipa aliniată  la  debut. Alro : Răceanu –  Ciobanu, Didu, Preda, Boangiu –  Precup, Mitrache, Mosteanu, Ciugulea –  Aria, Niculescu. Au mai jucat: Tache, Gâlca, Marin si  Roibu. Apar primele contestaţii , antrenorul Ciurea pare depăşit de situaţie După primele trei etape Gheorghe Ciurea este  înlocuit cu Marin Radu II. Fără rezultat. Fostul internaţional piteştean  este contestat de o parte din jucători şi astfel , la sfârşitul primei părţi a sezonului Radu II este demis.  Urmează Iordan Eftimie  antrenor principal la Caracal în perioada respectivă. „ Încercăm sa prindem măcar locul doi. Totuşi, una e sa începem de la zero si alta să preluăm echipa în timpul campionatului. In mare, ştiu lotul. Vom încerca să mai aducem nişte jucători, iar după sărbători vom stabili si programul de pregătire.“ declara noul antrenor principal în presa locală in decembrie 2006.

Trebuie precizat că în sezonul de primăvara al ediției 2006-2007, Alro va juca partidele de pe teren propriu pe stadionul 1 Mai. Din păcate , nimic din toate astea nu schimbă  parcursul echipei. Ultima partidă pe teren propriu  ( victorie cu 2- 0 cu Chimia Craiova) care trebuia să fie o sărbătoare a promovării, a fost urmărită de nici o sută de spectatori. In primul an de activitate Alro încheie competiţia pe locul 4. Caştigatoare  seriei este Severnav Turnu Severin.

• Jucători folosiţi în sezonul 2006-2007 : Precup, D. Niculescu 29 jocuri, Didu 28, Moşteanu, Mitrache 27, Ciugulea 25, Preda, Gâlcă 23, Ciobanu,  Baciu 22, Răceanu 21, Mantea 20, Dincă 17, Aria 18, Matei 16, Tache 15, Noaţă, Marinescu, Chiriţă, Lăpădat 14, Marin 12, Boangiu, Tătaru 11, Ochescu 10, Barbu 8, Vlăsceanu 7,  Calotescu 5, Roibu, Ioniţă 3, I. Lucian, Fl. Marin 2, Nicola 1.

• Golgheteri 2006-2007 : Didu, D. Niculescu 6 goluri, Lăpădat 5, A. Chiriţă, Noaţă, Gâlcă, Tache, Precup 3, Matei , Dincă,  Mitrache 2, Vlăsceanu, Baciu, Marinescu, Ciugulea, F. Calotescu, Aria 1

• Antrenor principal : Gheorghe Ciurea ( 1-3 ). Marin Radu ( 4- 17 ) , Iordan Eftimie ( et. 18- 34 )

golg

 

Înfrângeri normale şi  nepromovări onorabile

Ratare promovării în ediţia de debut este considerată un accident. Revin în prim plan declaraţiile optimiste specifice începutului de campionat. Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al aluminiştilor, Ioan Popa, consideră că misiunea echipei slătinene de a face saltul spre Liga a II-a va fi ceva mai uşoară în ediţia 2007-2008, comparativ cu precedentul an competiţional:

„Seria e mai accesibilă pentru că am scăpat de mineri, care reprezentau cooperativa. Erau cinci formaţii din acea zonă şi Valea Jiului făcea jocurile. Acum, ca şi contracandidate la promovare ar fi Oltchim, care era o echipă bună, Building, însă s-a destrămat, şi poate Internaţional, dar care nu mai e din Piteşti, ci din Curtea de Argeş.“, declara oficialul echipei Alro in Gazeta de Olt. „

Avem răbdare şi vom dărui oraşului o formaţie de Divizia B. Promitem că la anul Alro va promova. Şi va promova uşor, la o diferenţă mare de puncte faţă de următoarea clasată.“ declara  Constantin Gagiu, membru în consiliul de administrație.

Conducerea tehnică rămâne neschimbată, Iordan Eftimie ajutat de Sabin Ciurea. Ediţia 2007-2008 debutează cu victorie  în deplasare in fata echipei CFR Craiova. Derbiul seriei are loc in etapa a V a. Echipa slătineana învinge  echipa Internaţional Curtea de Argeş cu 1-0 prin golul marcat de Didu. Alro Slatina: Răceanu –  Moşteanu, Ciobanu, Didu, Irimescu –  Ciugulea, Niţescu, Mitrache, Dinu –  Precup, Priescu. Au mai jucat: Dincă, Calotescu, Antal.Urmează, înfrângeri la Roşiori, la Armata Craiova, la Corabia si la ultima clasată, Dunărea Calafat. Eşecul în fata lanternei duce la despărţirea de antrenorul  Eftimie.

In ultimele cinci etape din tur, echipa va fi antrenată   de Constantin Vlad care si el va fi înlocuit cu Ionuţ  Tache spre finalul campionatului. In sezonul de primăvară , nimic deosebit ,parcurs sub aşteptări. Seria este câştigată de Internaţional Curtea de Argeş. Alro Slatina ratează promovarea si în al doilea sezon. Echipa slătineană încheie competiţia pe locul 8.

Image

Alro Slatina – 2009. Stânga : Ionuţ  Tache ( antr. secund ), Dan Mănăilă ( antr. principal ), Gheorghe Ilie ( preşedinte ), Costel Asanică ( antr. secund ), Mircea Mitrache ( administrator ).

• Jucători  folosiţi in sezonul 2007-2008:  Precup, Ciobanu, 27 meciuri, Niţescu 26, Calotescu 25, Mitrache 23, Irimescu 22, Moşteanu, Dincă, C. Dinu 20, Preda,  Noaţă 18, Chelu 17, Priescu 16, Baciu 14,  Tătaru 13, Marinescu, Antal , F. Marin 12, Ciugulea 11, C. Didu 10, D. Niculescu , O. Niculescu 8, Turcin , Stoica 7, Mantea 6,  Răceanu, M. Daniel, Cărăbineanu 4 , Lăpădat, Troană, Tache, Iosub, Opriţa 1.

• Golgheterii ediţiei 2007-2008 : G. Precup 8 goluri, C. Didu 8 , F. Calotescu 6 , Priescu 4 , C. Niţescu, C. Dinu, Antal 3 , Marinescu , Chelu ,  2 , D. Niculescu , Noaţă , Mitrache , Preda 1 .

 Antrenor principal : Iordan Eftimie ( et. 1 – 8 ), Costică Vlad ( et. 9- 28 ) Ionut Tache ( et. 29-32 ).

DSC08372

Gazeta de Olt – 23 mai 2008

De la uzină la Consiliul  Judeţean Slatina

Rezultatele slabe înregistrate  au determinat conducerea S.C. Alro să ia decizia desfacerii contractelor de muncă jucătorilor salariaţi ai uzinei.

La sfârşitul sezonului 2007-2008, conducerea administrativa Alro anunţă că uzina cu acelaşi nume renunţă să mai susţină financiar echipa de fotbal. Singura concesie făcută fotbalului constă  în punerea la dispoziţia echipe a bazei sportive „Metalurgistul”.  In vara lui 2008 echipa este la un pas să se desfinteze. Nimeni nu mai vrea să audă de fotbal. Singurul om care pare dispus să prelungească agonia acestui sport în Slatina este Ion Ciugulea vicepreşedintele consiliului judeţean în perioada respectivă. Din păcate Slatina pierde doi dintre cei mai buni jucători . Este vorba de mijlocaşul Precup si fundaşul Ciobanu. Început  promiţător , cel puţin ca imagine. Noul președinte Ilie Gheorghe, anunță o colaborare a echipei Alro Slatina cu clubul bucureștean Steaua.

Pentru meciul de prezentare a noii echipe sprijinite de Consiliul Judeţean a fost adusă echipa Steaua II Bucureşti. Antrenor la echipă  este numit piteşteanul Gabi Dumitru. Au fost transferaţi : Martinescu, Trică ( Steaua II ), Cr. Niculescu, Cosmin Stanciu ( Minerul Lupeni), Ciugulea ( Inter Gaz ), M. Tufan ( Rova ), Pârvuică ( L.P.S.) , Petrescu (Ardealul ), M. Ivan ( D. Tulcea).  Au părăsit echipa : Precup, Dincă, Ciobanu ( F.C. Caracal), Noaţă, Didu, Niţescu, Mitrache, Chelu. Partidele se vor disputa pe stadionul Metalurgistul.

Si startul campionatului 2008-2009 pare încurajator, victorii în primele două etape , după care urmează dezastrul de pe teren propriu , 1-4 cu Adunaţii Copaceni.. In etapa a IX a , antrenorul Gabi Dumitru este înlocuit cu arădeanul Dan Mănăila. Insuficient însă, echipa termină sezonul pe locul 8 , în urma unor echipe precum: Victoria Adunaţii Copăceni, Oltchim Ramnicu Vâlcea sau FC Caracal.

• Jucători folosiţi în sezonul  2008-2009.  Ciugulea 28 jocuri, Anghelina, Calotescu, Petrescu 27 , C. Niculescu, Tătaru, 26 , Preda, Ivan , D. Niculescu , Mantea  22, O. Niculescu 21, Martinescu 20, Baciu 17, Irimescu , Fl. Bogdan 16, Tudor 13, Hapaină 11, Stanciu 10, S. Bughiu, Trică 9,  A. Bugiu  Cocărascu, Cojocaru 8, Mitruţă, Boroncoi, Turcin, C. Dinu,  Ciocan 7 , Fruntelată 5, Neacşu,  Radu Mihai 4,Purdel,Parvuică 2,  Ghiţă 1.

• Golgheteri echipei 2008 – 2009 : Cr. Niculescu 11 goluri, Martinescu 5, Irimescu, Stanciu, M. Ivan, Preda, Anghelina 2, Calotescu,  Turcin, Ov. Niculescu , Dr. Niculescu,Baciu, C. Dinu , Ciugulea ,Fruntelată, Petrescu,  Hapaină 1 gol .

•  Antrenor principal: Gabi Dumitru( et. 1 -9 ) , Dan Mănăila ( et. 10 – 32 )

Penalizarea Caracalului, şansa  slătinenilor

lutu

Ionuţ  Luţu în tricoul echipei Alro Slatina.

In sezonul 2009-2010, primăria îsi  înfintează  propria echipa, CSM Slatina ( devenită si ea istorie ). Lumea nu priveşte cu ochi buni această idee. Nu este altceva decât alţi bani chetuiti degeaba. Speriaţi de gândul că  echipa primăriei îi va găsi tot în Liga a III a, cei de la Alro încearcă pentru ultima dată  promovarea mult dorită. Nimeni nu mai crede ca Slatina va avea echipa de fotbal in Liga a II a. Suporterii stau departe de stadion, ambele echipe îsi dispută  partidele de pe teren propriu într-un anonimat total. Cel deal patrulea sezon începe în nota obişnuită , adică foarte prost.

Antrenorul Mănăilă este înlocuit cu Costel Asănică. Acesta din urmă are rezultate peste aşteptări. Ajutat si de victoria cu 2-0 ( Cr. Niculescu , Dumitra ) contra celor de la FCM Târgovişte din ultima etapă, dar si de penalizarea echipei FC Caracal,  încheie sezonul de toamnă pe locul doi după Triumf Bârca, surpriza sezonului. Iată formula de echipa din ultima etapă. Alro SlatinaTătaru – Streinu, Luca, Militaru, Ciugulea –  Dăbuleanu, Dumitra, Corneanu, Anghelina – Buciuman, C. Niculescu. Au mai jucat: D. Niculescu, Calotescu, Mantea si  Neacşu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dan Oprescu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sus : Alin Mihai, G. Precup, M. Voicu, Cr. Ciobanu. Jos : Ungurianu, Negruţ

In partea a doua a campionatului conducerea tehnică este asigurată de Dan Oprescu, un nume necunoscut , o schimbare de neînţeles la data respectivă dar care se va dovedi a fi norocoasă. In sezonul de primăvara, totul pare in favoarea fotbalului slătinean. Conducerea administrativă , antrenori , jucători, nu iau in calcul decât promovarea. Triumf Bârca revelaţia sezonului renunţă,  iar   FC Caracal pierde 12 puncte la masa verde ca urmare a folosiri unui număr mai mare de jucători extracomunitari si este nevoită  să-si schimbe obiectivul. Revin Precup si Ciobanu. De asemenea este legitimat si fostul „copil minune” al Slatinei – Ionut Lutu..

Image

Cristi Niculescu – golgheterul echipei ( liga a III a ) si Marian  Anghelina

Minunea de la Şotânga

Promovarea se va juca la Târgoviște în ultima etapa. Şansele sunt de partea gazdelor. Alro trebuie să câştige , un egal ar avantaja echipa din Târgovişte. Mulţi se gândesc la un alt meci care a hotărât soarta fotbalului slătinean in ultima etapă si încheiat nefericit. Este vorba de partida Oltul Slatina – Internațional Piteşti din vara lui 2005.  Lumea este incantată de această oportunitate si începe să se apropie de echipa,de jucători, mai ales ca o parte din ei sunt  invitaţi  să  însoțească echipa în deplasare, lucru de neimaginat pană acum. In oraş toata lumea discută despre partida de la Sotânga  ( localitate aflata lângă Târgoviște ).

La 11 iunie 2010, are loc partida mult aşteptată. Pentru prima data , presa locală transmite Live – Text  partida decisivă. Emoţii mari  și în fața calculatorului. Cei rămași acasă ţin legătura permanent cu cei prezenţi la fata locului. Jucătorii slătineni se depăşesc pe sine,  si reuşesc să deschidă scorul prin Mircea Voicu cu o jumătate de oră înainte de final. Minutele trec foarte greu. „ Nu se poate ar fi prea frumos, poate de data avem şansa de partea noastră” spune un bătrânel aflat la cumpărături,  după ce afla scorul. Minutele trec foarte greu. Portarul slătinean  Parvu face minuni in poartă .  Ziua de 11 iunie 2010, este cea mai lungă zi din an, parcă nu se mai termină odată. „Victorieee, Meciul s-a terminat. Jucătorii  salută galeria si sărbătoresc la mijlocul terenului Slatina are echipa in Liga a II a”. sunt ultimele cuvinte apărute pe Live-Text.” Acasă lumea se bucura fiecare in felul sau . Cei prezenţi la faţa locului confirmă „ Minunea s-a produs . Slatina are echipa in Liga a II a’’. Iată eroii de la Sotanga.

AlroPârvu – Hapaină ( Mantea ), Preda, Ciobanu, Anghelina – Dumitra, Mircea Voicu, Corneanu, Precup ( Calotescu ) – Bârsan, Buciuman ( Niculescu )

Au mai făcut deplasarea : Bugiu –  Stănescu, Streinu, Luţu,

SOT

Sotanga – 11 iunie 2010. Bucuria promovării în Liga a II a. In centrul imaginii cu Cupa în mană, Ion Ciugulea omul care a crezut pană la capăt în promovare.

• Jucători folosiţi în  sezonul  2009-2010:  Cr. Niculescu 31 jocuri, Anghelina 30,  Luca 28, Buciuman 27, Pârvu, Corneanu , Dumitra 26, Bârsan , Calotescu 25, Mantea 23, Hapaină 21, Militaru 19, Ciugulea 18, Preda ,Voicu 15 , Precup 14,  Negruţ 10, Ciubancan, Şerban, Streinu 9, Neacşu, D. Niculescu 8, Tătaru, Baciu, Ciobanu 7, Stănescu , Dăbuleanu 6, Trică 5 , Capătă 4,  Ciocan, I. Luţu 3, Necşulescu, Petrescu 2, Armencea, Ungurianu 1

 • Golgheterii  ediţiei 2009-2010 : Bârsan   15 goluri, Niculescu 13 ,Buciuman 8, Voicu 7, Dumitra 6, Calotescu 4, Anghelina 3, Corneanu, Preda, Luca, Precup 2, Hapaină, D. Niculescu , Mantea, Necşulescu, Militaru, Fl. Şerban, Ciobanu 1.  ( 3-0 la masa verde cu Juventus Bascov )

• Antrenor principal: Dan Mănăilă (et. 1 – 6), Costel Asănică (et. 7 – 17), Dan Oprescu (et. 18 – 34)

Fotbalul slătinean revine în Liga a II a

La cinci ani de la ultima partidă susţinută in eşalonul secund, Alro Slatina începe pregătirile pentru noul sezon. Prima achiziţie a noii promovate este Jean Niţulescu pentru funcţia de preşedinte executiv . Un tip descurcăreţ care îţi asigură un loc călduţ la mijlocul clasamentului,  dar care reuşeşte să-si atragă antipatie în jurul său ca nimeni altul. Stadionul „ Metalurgistul „, locul de desfăşurare al partidelor pe teren propriu intră si el într-un proces de cosmetizare. Se montează 600 de scaune in culorile clubului alb-albastru, se schimbă  băncile de rezervă , se construieşte cabina de transmisie samd. In presa locală , apare ştirea conforma căreia, nou – promovata Alro Slatina are  şi un director de marketing, care se va ocupa de atragerea unor investitori la echipă.

Este vorba despre Ştefan Ţiţirigă, un apropiat al preşedintelui Jane Niţulescu. „Trebuie să avem rezultate pentru a trezi interesul unor sponsori la echipă. De tot ceea ce ţine de reclamă şi publicitate se va ocupa noul director de marketing”, declara  Niţulescu in Gazeta Noua din  17 august 2010. A fost prima  decizie  care a nemulţumit publicul slătinean. Nimeni nu a reuşit sa afle  ce înseamnă „ reclama si publicitate „ în viziunea lui Niţulescu . Echipa slătineană nu a beneficiat în scurta sa existentă , de nici o acţiune de promovare . Nici măcar banala fotografie de grup sau program de meci nu s-au distribuit suporterilor aşa cum procedează fiecare grupare la startul partidelor pe teren propriu..

Image

 „Slatina 1368’’ ,  la datorie  ca de fiecare dată.

Debut cu stângul

 Pentru ediţia 2010-2011 Alro Slatina are la dispoziţie următorul lot de jucători :  Oltean, Tătaru, Grecu –  Mantea, Pasăre, Kalay, Vodiţă, Preda, Grosu, Răducu, Ciugulea –  Sergiu Popescu, Badea, Dumitra, Precup, Mircea Voicu, Quist, Florin Radu, Stănescu, Eduard Stoica, Cr. Constantin –  Hebga, Bârsan, Aldea, Ene, Anghelina. Antrenori : Corneliu  Papură , Daniel  Mogosanu.

La 28 august 2010, Alro Slatina debutează in ediţia de campionat 2010-2011 , Liga a II a . Echipa slătineană pierde din păcate cu 1-0 partida  în faţa echipe ardelene Unirea Alba Iulia. Iată formula de echipa trimisă în teren la debut de cei doi antrenori: Alro Slatina: Grecu-  Pasăre,  Kalay, Vodiţă, Ciugulea ( Ene ) –  Voicu ( Precup ), Cr.  Quist, Sergiu Popescu – Hebga ( Aldea ), Bârsan.

La nici o lună de la debutul in eşalonul secund fotbalul slătinean va înregistra cel mai mare succes din ultimii 30 de ani. Ajutată şi de faptul că Internaţional Curtea de Argeş  s-a retras , Alro Slatina pătrunde pe tabloul principal al şaisprezecimilor Cupei României, după ce trece de echipa vâlceană Damila  Măciuca. Ultima dată când o echipa slătineană a jucat in prima faza a Cupei României a fost ediţia 1978-1979 când Dinamo Slatina a trecut in primul tur de Chimia Ramnicu Vâlcea si a fost eliminată in optimi de Steagu roşu Braşov. Următorul adversar, este o echipă de prim eşalon, aproape ca nici nu mai contează cine va fi. Se fac fel de fel de presupuneri. Comunicatul FRF suna sec „FC Vaslui va juca împotriva  formaţiei ALRO Slatina. Şaisprezecimile se desfasoara intr-o singura mansă, iar partida va avea loc, conform extragerii, pe Stadionul Metalurgistul din Slatina intr-una din zilele de 21, 22 sau 23 septembrie”.

 Stadionul “Metalurgistul”  – 13 noiembrie 2010, Alro – FC Bihor . Fundasul Pasăre  înscrie pentru 2-0. Alro  însă  nu va castiga, FC Bihor egalează  2-2  în minutul 90 prin Mărkus.

22 septembrie 2010, zi istorică.  F C Vaslui învinsă la Slatina

In oraş nu se discută decât despre meciul cu moldovenii lui Adrian Porumboiu. Cine si-ar fi imaginat aşa ceva  în urmă cu un an de zile ?. Din păcate Stadionul 1 Mai intră în renovare , aşa că trebuie să  ne descurcăm pe stadionul din cartierul Steaua. In ziua partidei, Slatina părea conectată la partida  respectiv, iubitorii fotbalului  încerca să-si facă programul în aşa fel încât la ora meciului să fie la stadion  pentru a vedea pe FC Vaslui. Întâlnirea cu Adailton si Wesley era singura dorinţa. Nu cred ca se gândea cineva ca Alro Slatina ar putea elimina echipa vasluiană. Spre surprinderea locuitorilor din zona, coloana de maşini se întinde de la sensul giratoriu din cartierul respectiv pană  la unităţile industriale din zona stadionului. Aproximativ 4000 de spectatori au fost prezenţi la stadion.

Accesul la stadion se face peste tot, inclusiv  peste calea ferată, unde bălăriile sunt de un metru înaltime. Nu mai insistăm asupra partidei,după cum se  ştie Alro Slatina,  a produs minunea si a eliminat pe FC Vaslui la loviturile de departajare. Vreau să subliniez altceva, solidaritatea publicului slătinean. Nu credeam că o să mai vedem aşa ceva la Slatina. Toţi cei prezenţi, tineri si tinere alături de bătrâni care probabil se vedeau pentru prima dată , se priveau în ochi si parcă la comandă, strigau fluturând pumnul in aer „ Slatina, Slatina, Slatina”, împingând  echipa spre victorie.  Seara , presa si toate posturile de televiziune anunţau marea surpriză, Alro Slatina era performera Cupei României.

Au marcat : Voicu, Dumitra, Pasare, Precup / Zmeu, Milanov, Adailton. Au ratat : Kalai / Wesley, Yero.

Alro Slatina :  Tătaru – Quist, Vişa, Kalai, Vodiţă – Sergiu Popescu ( Precup ) Dumitra, Voicu, Edi Stoica ( Cr. Constantin ) – Hebga, Bârsan.

FC Vaslui: Kuciak-  Papp, Zmeu, Milisavljevic, Annang – Milanov, Yero, Cânu, Raul Costin ( Adailton ) – Gheorghiu ( Wesley ), Burdujan ( Sanmartean).

PEN

Alro – FC Vaslui – 22 septembrie 2010.  Începe executarea loviturilor de departajare. Arbitrul asistent  încearcă să mai relaxeze atmosfera.

buc 2

tat

sl

Să vină Dinamo

Se spune că trebuie să ai grijă ce –ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple.  „ Vrem să aducem la Slatina Dinamo” declarau  jucătorii la sfârşitul partidei cu Vaslui.  Si  întradevăr, la 29 septembrie 2010 sorţii au hotărât. Repartizată în urna a treia valorică, Alro Slatina  va lupta cu Dinamo Bucureşti pentru un loc  în sferturile Cupei. Partida se va disputa pe 27 octombrie 2010  într-o singură manşe. Toamna lui 2010 a  dus la Slatina o succesiune de evenimente fotbalistice cum numai  în anii 1980 am mai trăit aşa ceva, când la Slatina soseau : Dinamo, Steaua U Craiova samd. Pană la meciul cu Dinamo , Alro Slatina învinge pe teren propriu fosta divizionara A, Petrolul Ploieşti. Încurajaţi de succesul cu Vasluiul , slătinenii reuşesc cel mai bun meci contra ploieştenilor. In presa apar declaraţii despre organizarea meciului cu Dinamo..

Suporterii încearcă să-si amintească când a fost ultima dată  Dinamo la Slatina . S-a schimbat şi nu se mai joacă pe teren neutru. Suntem echipă organizatoare, deci se va juca la Slatina. Totul depinde de programul televiziunilor. Dacă nu, s-ar putea juca la Dinamo. Noi trebuie să facem în aşa fel încât să nu jucăm acolo, iar dacă ne lasă pe teren neutru, am vrea la Craiova sau Piteşti „ declara Jean Niţulescu in „Gazeta nouă” din 29 septembrie 2010.

juc

 

Meciul la televizor, singura consolare

Organizarea partidei respective a fost o adevărată  telenovela. Au urmat câteva gafe care încercau să ascundă neputinţa de a aduce pe Dinamo la Slatina.

Nu mai insistăm asupra acestui lucru . Oficialul dinamovist Florin Prunea dă  cărţile pe faţă „Le înţeleg amărăciunea şi pe undeva le dau dreptate, dar nu trebuie să arunce pisica în curtea noastră, dacă ei nu au reuşit să-şi facă temele şi să închirieze nocturna. Clubul Dinamo nu are nici un amestec. Eu personal mi-aş fi dorit ca meciul să se  joace la Slatina, pentru că Dinamo are foarte mulţi suporteri acolo”, a declarat Prunea. După cum se ştie partida s-a disputat la Bucureşti si a fost câştigată de Dinamo cu 3-1. Din fericire pentru suporteri partida a putut fi urmărită  la televizor. A fost un meci fără istoric. O singură  concluzie se cuvine a fi subliniată. Prezenţa lui Dinamo la Slatina ar fi fost o adevărată  sărbătoare. Prezenţa lui Alro la Bucureşti nu a însemnat nimic.

Dinamo :  Dolha – Rus, D. Grigore, Scarlatache, Diabate – Mărgăritescu, N’Doye – Păun ( Torje, Ganea ), A. Cristea, Alexe – M. Niculae.

Alro :Tătaru – Pasare, Visa, Kalai, Vodiţă – Bârsan, Dumitra, Precup ( Hebga), Voicu – Aldea ( Ene ), C. Constantin ( E. Stoica ).

Alro –  Voinţa Sibiu , cel mai frumos meci al sezonului

Stadionul – 1 Mai – 30 aprilie 2011 .  Fază din meciul Alro Slatina – Voinţa Sibiu.

In ediţia 2010- 2011 Alro Slatina are un parcurs mai mult decât onorabil. Partidele din returul campionatului s-au desfăşurat pe stadionul 1 Mai. Dacă  în sezonul de toamnă  toată atenţia a fost îndreptată spre meciurile din Cupa României ,cel mai spectaculos meci al sezonului de primăvara este fără nici o îndoială cel susţinut contra celor de la Voinţa Sibiu. Echipa slătineană a reuşit să se impună cu 3-2 după ce sibienii au condus cu 2-1. Au marcat : Apostol ( autogol ), Goge, E. Stoica  / Hardău, Popa. Iată cele doua formaţii din partida susţinută la 30 aprilie 2011.

ALRO Slatina: Marinescu – Pasăre, Kalai ( Răducu ), Vişa, Goge – S. Popescu, Quist, Precup ( Precup ), E. Stoica ( Ghindeanu ) – D. Ene, Dulcea

Voinţa Sibiu: Dani – Forika, Miclea, D. Apostol – D. Tătar, Beza, Lungu ( Olteanu ), Bunea – Hardău, I. Popa ( Szabo ), Martinescu ( Negut ).

Alro Slatina încheie competiţia 2010-2011 pe locul 5 . Seria este câştigată de Petrolul Ploieşti care promovează  în Liga I , alături de ocupanta locului trei, Voinţa Sibiu. FC Bihor , echipa ce a ocupat locul doi nu a primit cartea verde din partea FRF.

• Jucători folosiţi 2010-2011  : Precup, Pasăre 24 jocuri, Ene, Stoica  23, Visa 22, Sg. Popescu 21, Quist 20, Kalai 17, Vodiţă 18, Dumitra 17, Tătaru, Voicu 15, Bârsan 13 j , Răducu, Dulcea 12, Hebga 9, Anghelina, Ghindeanu 8, Cr. Constantin ,Goge , Marinescu 7, Aldea ,Badea 6, Murgan 5, Grecu, Oltean, Ciugulea,  Mecea, Preda 1

• Golgheteri 2010-2011 : Precup 7, Dulcea 6, Aldea , Sg. Popescu 3 goluri, Kalai, Bârsan, Stoica, Pasare , Ene , Badea 2, Visa, Hebga, Dumitra, Voicu ,Goge ,Quist 1 . Apostol ( Voinţa Sibiu ) autogol,  3-0 la masa verde cu Silvania Simleul Silvaniei .

• Antrenori principal  C. Papură  (et. 1-28 )

Apare F C Olt  Slatina

La startul campionatului 2011-2012, toata atenţia este îndreptata spre singura reprezentanta a oraşului, Alro Slatina. Cea de a doua echipa CSM Slatina deşi  reuşise promovarea  în eşalonul doi,  fuzionează cu FC Piatra Olt si rezulta FC Olt. Iata lotul echipei slătinene la începutul sezonului :  Marinescu,  Bănică,  Mecea. –  Pasăre,  Vişa,  Grosu,  Dedu,  Răducu,  Stancu,  Vodiţă. – Sg Popescu,  Surugiu,  Voicu,  Coman,  Quist,  Precup, Ed. Stoica – Anghelina, Badea, Cretu ,  Dulcea,  Ene,  Stoianof.
Chiar daca toata lumea vorbea de promovaresezonul de toamna  a fost neaşteptat de slab. Agitaţie si pe banca tehnica. In etapa a VI a, in partida contra celor de la FC Maramureş a dus la demiterea lui Corneliu Papura Trei înfrângeri, trei rezultate de egalitatea şi penultima poziţie în clasamentul seriei reprezintă bilanţul lui Papură . Noul antrenor principal va fi secundul Daniel Mogosanu. Urmează o oarecare reabilitare. Din tur reţinem victoria pe teren propriu cu 1-0  contra echipei FC Argeş , o echipa aflata intr-un regres continuu. Unicul gol a fost marcat de Ionuţ Stancu. Partida a avut loc la 22 octombrie 2011.

Alro Slatina: Marinescu – Pasăre, Vişa, Grosu, Ed. Stoica-  Sg. Popescu ( Coman ), Quist, Voicu, Stancu –  Ene ( Crăciun ) Stoianof ( Dulcea )

FC Argeş: Croitoru –  Tudor, Oct. Ionescu, Alves Da Silva –  Briceag, Răuţă, Cîrstoiu, Năstăsie, Manole ( Ion Marius) –  Ivănică ( Negoiţă ), Rover Cârstea ( Popa )

Alro Slatina, încheind prima parte a sezonului la jumătatea clasamentului cu 22 de puncte acumulate. Obiectivul este compromis inca de la jumătatea competiţiei.

ionut-stancu

În loc de promovare asistăm la „craiovenizarea”  Slatinei

In  mai 2012, adunarea generală a FRF, ratifică  dezafilierea Universitatii  lui Mititelu, în schimb oferă un loc  în Liga a II a, oraşului Craiova.   La Slatina  „craiovenizarea’’ echipei de fotbal începută  încă de la sosirea lui Niţulescu,  continuă  într-un ritm alert. Suporterii  sunt nemulţumiţi si nu se mai simt reprezentaţi de actuala echipă  a Slatinei.  Cei mai îndrăzneţi  ii cer socoteală lui Niţulescu si lui Cârţu. Singurii slătineni  scăpaţi ca prin minune de „selecţia’’ lui Niţulescu sunt organizatorul de competiţii, Doru Alexe si mijlocaşul Mircea Voicu.  Deşi  vorbeau de promovare, Niţulescu , ştia că  Alro se va desfiinţa. Locul lăsat liber urma să  fie ocupat de o echipa din Craiova, alta decât Universitatea lui Mititelu. La începutul lunii aprilie Dan Mogosanu este  înlocuit cu George Biţă .

Deşi obiectivul este compromis, Jean Niţulescu  face angajări. Spre finalul sezonului,  Alro Slatina avea  6 antrenori. Este vorba de  : Sorin Cârţu , Mircea Irimescu, George Biţă , Adrian Popescu , Dan Păsărin si Daniel  Mogasanu care rămâne in cadrul clubului. Sorin Cârţu, deşi figura ca  angajat la Alro, a fost prezent la Adunarea generala a FRF pentru a asista la dezafilierea Craiovei lui Mititelu. Numai că socoteala de acasă  nu se potriveşte cu cea din târg. Finanţatorul Craiovei  , nu renunţă si câştigă  procesul cu FRF. Singura echipă  care va apărea la Craiova se pare că va fi Craiova lui Mititelu, soluţie agreeata si de suporteri, aşa că planul de bătaie pus la punct pe banii slătinenilor de „grupul Niţulescu” nu a mai putut  fi pus in aplicare. Cu tot respectul pentru foştii internaţionali craioveni, dar prezenţa lor la echipa a fost inutilă. Locul cinci intr-o competiţie care isi pierde din valoare de la o ediţie la alta, putea fi obţinut si fară ei

Image

Image                    Image

Singurele obiecte promoţionale care vor aminti de echipa de fotbal, Alro Slatina vor fi cele doua embleme realizate de:  Slatina forum ( dreapta ) si Olt fotbal de la a la z ( stanga ) nefolosita oficial,  precum si eşarfele inscripţionate cu Slatina 1368 si „susţineţi echipa locala” confecţionate si distribuite de membrii galeriei „ Slatina 1368” Asta in condiţiile in care la echipa a fost un director de marketing.

jn

Ultimul bal

Aici trebuie precizat un lucru. Nu „ craiovenizarea „ fotbalului slătinean  a dus la dispariţia echipe Alro.  Încă din sezonul trecut, împinşi de la spate de UEFA, federaţia romană  trebuia  să  anunţe echipele  ca banul public nu mai este permis in finanţarea cluburilor“Vă avertizez că UEFA nu va permite din sezonul 2012 – 2013, ca salariile jucătorilor să fie plătite din banii bugetari, de la primării. Administraţia locală se va putea implica doar în infrastructură. Trebuie reorganizat fotbalul”declara Mircea Sandu la începutul anului 2011 .Este exact ce aşteptau autorităţile locale si judeţene. După alegeri , zvonurile devin certitudine . Alro s-a desfiinţat, jucători vor fi  declaraţi liber de contract. Cei ramasi vor fi preluaţi de FC Olt, care se va muta de la Piatra Olt la Slatina.

Alro a funcţionat sase sezoane, patru in Liga a III a si două  in Liga a II a. Aşa cum am menţionat si la începutul materialului, Slatina nu a fost si se pare că  nu va fi o zona unde poţi sa obţii rezultate. Ca sa ai rezultate trebuie să ai continuitate ce a ce la Slatina este aproape imposibil . Se fac proiecte pe termen scurt, perioadele din preajma alegerilor sunt cele mai agitate , in rest tăcere.  Aventura celei cea fost Alro Slatina  începută la Costesti in vara lui 2006 se încheie la 1 iunie 2012  împotriva echipei lui Jean Pădureanu, Gloria Bistriţa. Pentru arhiva , iată cele doua echipe trimise in teren de cei doi antrenori George Bita si Nae Manea si încheiata nedecis 0-0.

Alro:  Savu – Vigariu, Murgan, Pasăre, Ed. Stoica –  Crăciun ( Quist ), Precup, Săceanu ( Sg. Popescu ), Stancu – A. Creţu ( Boroiban ), D. Ene

Gloria Bistriţa: Bota ( Oghinciuc )- Tîrcă, Feher, Cafasso, D. Stan – Curtuiuş, Reano, Pop, Traşcă – Fizeşan ( Nicoara ), Jarda ( Colta).

Alro Slatina termină competiţia 2011-2012  pe locul cinci.  Seria este castigată de Poli Timişoara urmat de Gloria Bistriţa. Începând cu sezonul  2012- 2013  la Slatina va evolua FC Olt care va devenii echipa oraşului. Din 1970, este al 13-lea proiect care începe la Slatina , să  sperăm că nu  va fi cu ghinion

• Jucători folosiţi in sezonul 2011-2012: Precup, Ene -28 jocuri , I. Stancu -26, Quist -25, Pasăre -23, Grosu -23, Sg. Popescu, Stoica – 22, Stoianof, Cretu – 20, Coman -17, Visa, Savu 14, Crăciun – 13, Marinescu -12, Velcovici, Boroiban, Vigariu – 11, M. Voicu, Anghelina, Muscă -9, Săceanu- 8, Dulcea-7, Răducu, Surugiu-5, Vodiţă, Murgan, Mecea -3, Dedu -2

• Golgheteri 2011-2012 : Creţu  9 goluri,  I. Stancu 6, Precup  5, Ene  4, Boroiban  3, Sg. Popescu, Visa, Stoianof  2, Pasăre, Grosu, Răducu, Coman, Crăciun -1, ( 3-0 cu Arieşul Turda )

• Antrenor principal :Corneliu Papură ( et. 1 – 6 ), Daniel Mogosanu  ( et. 7-19 ) Sorin Cârţu – director tehnic ,George Biţă – antrenor principal ( et. 20- 30 )

buc